Conferinţe
DESPRE EVENIMENT

Verde, culoarea anului pentru noua generaţie de startupuri: Cum ia naştere o afacere sustenabilă?
 

 

Un business sustenabil este o idee care, pentru un viitor antreprenor, atrage astăzi mai mult decât o cafenea sau un restaurant, domenii în care se aventurau cei mai mulţi până nu de mult. Startupurile descoperă astfel businessul verde. Ceea ce până acum era asumat aproape exclusiv la nivelul companiilor mari, astăzi este o filosofie de business pentru aproape orice nouă afacere.

Pentru businessurile cu istorie în spate, conceptul de sustenabilitate încă este o noutate pe care se luptă s-o accepte şi s-o implementeze. Pentru noile generaţie de afaceri, cele care au luat naştere în ultimii doi-trei ani şi care încă apar, sustenabilitatea este în sine o ţintă.

Unii se gândesc din start cum să aplice principiile ESG în activitatea lor. Alţii aleg să fabrice produse sau să furnizeze servicii care sunt în spiritul unei economii circulare. Ce au cu toţii în comun este că se conformează ideii de a dăuna cât mai puţin – sau poate deloc – mediului. Chiar mai mult decât atât, scopul lor este de a contribui la protejarea mediului înconjurător.

Care este imaginea la zi a startupurilor verzi din România şi cine pune umărul să o dezvolte mai departe?

 

 

Află mai multe
Parteneri oficiali
Parteneri oficiali