Conferinţe
  Meniu
Parteneri oficiali
PARTENER PARTENER PARTENER PARTENER
Share event
DESPRE EVENIMENT

ZF Agricultura, sol fertil pentru creşterea economică a României 2018

Agricultura, o industrie de peste 17 miliarde de euro în 2017, pune România în topul celor mai mari producători de cereale şi oleaginoase din UE, dar şi din lume. În 2017, România a ocupat locul întâi în UE la floarea-soarelui, locul doi la porumb, locul patru la cartofi şi locul cinici la grâu, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Anul 2018 aduce fermierilor români un preţ record la grâu, cotaţia grâului de panificaţie la bursa MATIF Paris ajungând la peste 1.000 lei pe tonă în prima pare a lunii august, cel mai bun preţ  din 2014 încoace, în contextul în care seceta din nordul Europei, în special din Germania, a scăzut producţiile competitorilor.

Fermierii români ar putea avea parte de recolte mai bogate de porumb în 2018, faţă de anul precedent, în contextul în care ploile abundente din aceasta vară au fost favorabile acestei culturi.

Viaţa producătorilor agricoli începe să devină treptat mai uşoară de când retailerii colaborează cu cooperativele agricole, dar şi direct cu producătorii medii, conformându-se astfel cerinţelor şi nevoilor consumatorului final care vrea să pună produse româneşti pe masă.

Pentru fermieri, aderarea la o cooperativă înseamnă piaţă de desfacere garantată, materii prime agricole mai ieftine şi investiţii mai uşor de suportat. 

Pe lângă subvenţiile anuale clasice, producătorii agricoli au fost sprijiniţi anul acesta de Ministerul Agriculturii prin programe specifice, cum ar fi programul de tomate - prin care legumicultorii au încasat peste 33 mil. euro în prima partea a anului, dar şi alte programe cum a fost cel de valorificarea a lânii.

Sectorul agricol devine tot mai interesant pentru finanţatori, care încercă să ajungă chiar şi la micii fermieri din pieţe, oferind credite pentru capital de lucru sau investiţii.

Anul 2018 vine şi cu o serie de provocări pentru fermierii români, cum ar fi răspândirea virusul pestei porcine africane sau importurile masive de produse agricole.

Cu toate acestea, agricultura a fost intens curtată de investitorii străini în 2018, care se bat pe terenurile agricole din ţară, România deţinând suprafeţe intinse de teren, de o calitate bună solului, cu acces la fluviul Dunărea sau la Portul Constanţa, ceea ce facilitează transportul produselor agricole pe apă.