Conferinţe
DESPRE EVENIMENT
Angajatorii români se confruntă cu cel mai grav deficit de personal din istorie: firmele de transport nu mai găsesc şoferi, restaurantele nu au ospătari şi pizzeri, supermaketurile şi hipermarketurile îşi strică reputaţia în faţa clienţilor din cauza cozilor de la case, iar fabricile plătesc salarii de 1.000 de euro electricienilor şi sudorilor în speranţa de a-i ţine în ţară.
 
De altfel, unele companii au început deja să importe personal asiatic pentru a acoperi parţial deficitul de candidaţi, deşi costurile sunt semnificative. 
 
Pe de altă parte, candidaţii sunt nemulţumiţi de politica de salarizare din România şi preferă să emigreze, chiar şi sezonier, pentru a obţine, într-un timp mai scurt, mai mulţi bani.
 
Află mai multe
TEME DE DISCUTIE
Panel 1. Topul ocupaţiilor din zona ”blue collar” pentru care se găsesc cel mai greu candidaţi
 
Ce meserii au cele mai multe anunţuri de joburi vacante şi câţi aplicanţi sunt, în medie, pentru joburile cele mai populare? Care este cererea şi oferta de locuri de muncă la nivel naţional?
Topul judeţelor cu cele mai multe locuri de muncă vacante / cu cei mai mulţi candidaţi
Care sunt cele mei eficiente canale de recrutare pentru zona de blue collars?
Pentru ce tipuri de joburi s-a ”importat” personal din alte ţări şi de ce?
Care este fluctuaţia de personal, pe domenii, pentru meseriile blue collar? De ce îşi schimbă românii locul de muncă?
Ce metode au angajatorii pentru a reţine şi a motiva angajaţii din zona de blue collar? Ce aşteptări au angajaţii de la un loc de muncă?
 
 
Panel 2. Soluţii pentru deficitul de meseriaşi
 
Care sunt metodele prin care poate fi stopată migraţia meseriaşilor din România?
Ce pot face autorităţile publice pentru a ajuta angajatorii să găsească mai uşor personal?
Care sunt salariile oferite pentru cel mai frecvent întâlnite ocupaţii din zona blue collar şi cu cât cresc în fiecare an? Care sunt cele mai populare beneficii?
Cum poate sistemul educaţional să susţină creşterea numărului de candidaţi pentru joburile de blue collar? Ce rezultate au avut iniţiativele private din zona învăţământului dual?
Ar trebui sau nu să crească contingentul de muncitori străini acceptaţi pe piaţa locală? De ce?
 
Află mai multe