Primăria Municipiului Bucureşti a pus la bătaie un buget de aproape 35 de milioane de lei pentru a extinde reţeaua de piste de biciclete din Capitală cu 32 de kilometri. Proiectul este însă amânat de mai multă vreme, deşi există apetit pentru mobilitatea urbană pe două roţi, mai ales în contextul în care se dezvoltă şi businessuri cu acest profil, precum livrările de mâncare cu ajutorul curierilor pe bicicletă, care iau amploare.
În condiţiile în care Bucureştiul şi marile oraşe suferă de poluare acută, de praf, trafic auto intens şi lipsă de vegetaţie, deplasarea pe bicicletă poate fi o alternativă salvatoare. Sunt însă pistele din oraş adaptate nevoilor bicicliştilor? De ce alte facilităţi au ei nevoie?
Ziarul Financiar şi Raiffeisen Bank îşi propun să abordeze în continuare temele ce ţin de economia circulară pentru a da un imbold progreselor viitoare şi aduc la un loc reprezentanţi ai companiilor, ai autorităţilor, experţi, consultanţi şi specialişti din domeniul mobilităţii urbane pentru a face radiografia pistelor de biciclete.