Conferinţe
DESPRE EVENIMENT

Meet the CEO este un eveniment cu frecventa lunara, la care participa un numar de circa 20 de invitati.

Evenimentul consta in intalnirea unora dintre cei mai reprezentativi CEO ai comunitatii de business din Romania, acestia impartasind din experienta lor participantilor.

Află mai multe
INVITAT SPECIAL
Toni Volpe
Country Manager,Enel Romania

Toni Volpe a absolvit cum laude Facultatea de Management, Economie şi Inginerie Industrială din cadrul Universităţii Politehnice din Milano, Italia, finalizându-şi studiile cu un MBA la Şcoala Postuniversitară de Afaceri a Universităţii Columbia, New York, SUA.

Dl. Volpe ocupă noua poziţie la Enel România, un investitor important în această ţară, începând cu 30 aprilie. Se alătură companiei într-un moment important al dezvoltării acesteia, performanţa reţelei îmbunătăţindu-se considerabil în ultimii ani. 

După trei ani la conducerea Enel România, dl. Luca D’Agnese va prelua o altă poziţie de conducere importantă, din cadrul Grupului Enel. Întreaga echipă îi mulţumeşte dlui. D’Agnese pentru conducerea sa, pentru abordarea profesionistă şi energică de care a dat dovadă, cu ajutorul căreia compania a reuşit să obţină rezultate semnificative.