Conferinţe
  Meniu
Parteneri oficiali
PARTENER STRATEGIC PARTENER PRINCIPAL PARTENER PRINCIPAL PARTENER PARTENER PARTENER SILVER PARTENER PRINCIPAL PARTENER BRONZE PARTENER PARTENER BRONZE PARTENER PRINCIPAL PARTENER SILVER PARTENER PARTENER PARTENER PARTENER GOLD PARTENER PARTENER
Parteneri suport
Share event
DESPRE EVENIMENT

ZF Birouri şi Rezidenţial’19

Ziarul Financiar organizeaza in septembrie cea de-a patra editie a Conferintei “ZF Birouri si Rezidential”.

Vom dezbate, alaturi de cei mai importanti jucatori din domeniu, bilantul pietei imobiliare in 2018 si 2019 si perspectivele pentru anul acesta pe fiecare segment in parte. De asemenea, vom aborda si sectorul constructiilor, strategii de marketing in domeniul imobiliar, precum si aspecte fiscale si legislative specifice pietei imobiliare.

Birourile si componenta de HR. Cum atragem si pastram angajati cu ajutorul birourilor de calitate. Ce cauta angajatii in 2019? Este timpul marilor tranzactii de birouri? Cum evolueaza randamentele pe piata de office?

Anul 2019 se prefigureaza ca fiind cel mai prolific pentru piata de birouri din aceste orase. Ritmul de dezvoltare este preconizat sa accelereze in urmatorii doi ani, cand sunt anuntate spre livrare noi proiecte.

Tranzactiile cu imobile de birouri au atins in 2018 un nivel record pentru ultimul deceniu, doar in Bucuresti fiind achizitionate un numar de 20 de imobile cu o suprafata inchiriabila cumulata de 220.000 de metri patrati si o valoare de peste 500 de milioane de euro, potrivit raportului Romania Investment Marketbeat, realizat de firma de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.

Imobile de birouri au fost tranzactionate si in Cluj-Napoca si Timisoara, astfel ca valoarea totala a tranzactiilor cu imobile de birouri la nivel national in 2018 fiind de 531 de milioane de euro, reprezentand 55% din volumul tranzactionat. Per total, investitorii au plasat anul trecut 957 de milioane de euro in piata imobiliara locala, segmentele de Retail (cu o cota de piata de 33%) si Industrial (9%) ocupand pozitiile doi si trei in topul atractivitatii.

Pentru acest an se estimeaza livrarea a aproximativ 300.000 mp de noi spatii de birouri, din care circa 47% dintre aceste birouri urmand a fi localizate in zona de Vest a Capitalei. Alte zone cu livrari de birouri vor fi Centru – Nord (31%), Centru (13%) si CBD (9%).

Companiile din IT&C, banking si consultanta, trei domenii care au o pondere semnificativa in profilul chiriasilor de birouri din Bucuresti, sunt si printre cei mai activi in ceea ce priveste tranzactiile de schimbare a sediului.

Aproape 58.000 de locuinte au fost finalizate in 2018 in Romania, cu 12% mai mult fata de anul anterior, potrivit datelor publicate pe site-ul Institutului National de Statistica. Este cel mai mare nivel din ultimii zece ani, insa recordul din 2008 – de peste 61.000 de locuinte livrate – ramane inca neatins.

Astfel, in total, in 2018 au fost terminate 57.709 locuinte, fata de 51.578 cu un an in urma, arata datele de la INS. De precizat este ca au fost luate in considerare doar locuintele dezvoltate din fonduri private, nu si pe cele din fonduri publice, care au reprezentat circa 2.000 de unitati in 2018.

Ritmul de crestere a preturilor locuintelor a continuat sa incetineasca in al doilea trimestru din 2019 – fapt ce se vede mai ales in marile orase, in frunte cu Bucurestiul. Comparand statisticile oficiale privind activitatea de tranzactionare cu datele despre cererea si oferta de locuinte din piata, poate fi observata o aparenta contradictie. Astfel, daca volumul tranzactiilor imobiliare incheiate la nivel national este mai mic decat in perioada similara a anului trecut, cererea pentru proprietati rezidentiale de vanzare este mai ridicata decat in urma cu 12 luni, in vreme ce oferta este, dimpotriva, mai scazuta. Aceasta discrepanta poate fi explicata prin faptul ca intre faza de cautare a unei locuinte si luarea unei decizii de achizitie intervine o perioada mai lunga de asteptare.

Potrivit analistilor din piata, in al doilea trimestru din 2019, cererea de locuinte a cunoscut o crestere in cele sase orase mari, ca o prima reactie pozitiva a cererii la temperarea cresterii preturilor. Clientii sunt mai atenti la produsul achizitionat, isi iau mai mult timp pentru informare si amana decizia de achizitie, desi proiectele aflate aproape de finalizare sunt mai scumpe.

 

Parteneri oficiali
Parteneri oficiali