PwC Global CEO Survey - Ediţia a XXI-a
Raportul pentru România şi Europa Centrală şi de Est al CEO Survey analizează opiniile executivilor cu privire la evoluţia economică şi a mediului de business în 2018.
De asemenea, detaliază perspectivele de creştere şi ameninţările la adresa dezvoltării, impactul tehnologiei şi necesarul de specialişti cu competenţe digitale, responsabilitatea socială a companiilor, precum şi efectul economic, social şi politic al globalizării.
Raportul oferă recomandări pentru adaptarea organizaţiilor la o lume în care aspecte precum încrederea, educaţia, tehnologia şi inovarea sunt la fel de importante ca cele financiare.