Viitorul agriculturii: Cum să avem o agricultură sustenabilă?
Cum va arăta creşterea plantelor şi a animalelor în viitor? Ce trebuie făcut pentru o agricultură cât mai prietenoasă cu mediul?
Producţia de cereale, de legume, fructe şi creşterea animalelor sunt, câteodată, „industrii” la fel de poluatoare ca sectoarele industriale propriu-zise, precum industria chimică sau metalurgică.
De-a lungul istoriei, dar mai ales în noile condiţii, presiunea pentru creşterea productivităţii în agricultură nu a încetat niciodată, ba chiar a fost mereu mare, accentuându-se în perioade dificile, precum cea pe care o traversăm acum.
Un volum mai mare al producţiei de alimente nu se poate realiza decât prin două mijloace – extinderea suprafeţelor cultivate şi creşterea productivităţii – ambele generatoare de poluare.
În aceste condiţii, cum putem să ne asumăm un obiectiv de menţinere a poluării în limitele actuale? Ce impact au mica exploataţie, ferma medie şi marea exploataţie asupra mediului ambiant? Care este viitorul agriculturii? Cum putem avea o agricultură sustenabilă? Ce investiţii sunt necesare?