Ediţia a 6-a a conferinţei anuale de guvernanţă corporativă organizată de AmCham Romania, în parteneriat cu Ziarul Financiar, aduce în prim-plan buna guvernanţă ca instrument strategic ce modelează succesul organizaţional şi ca pilon de încredere pentru întreaga economie.
În acest an, conferinţa AmCham – ZF va explora, alături de lideri din multiple sectoare economice, modul în care conducerea executivă şi cea non-executivă – membrii consiliilor de administraţie – colaborează pentru a menţine echilibrul între reputaţie, reglementare şi rezultate.
Ca în fiecare an, evenimentul oferă o perspectivă asupra rolului guvernanţei corporative nu doar ca fundament al performanţei organizaţionale, ci şi ca factor esenţial pentru prosperitatea şi stabilitatea economică a unei naţiuni. În cazul României, o guvernanţă corporativă robustă va sprijini obiectivele strategice ale ţării – de la aderarea la OCDE în 2026 şi utilizarea eficientă a fondurilor europene, la menţinerea ratingului de ţară, dezvoltarea pieţei de capital şi consolidarea rolului României la nivel european şi regional – prin consolidarea încrederii investitorilor şi alinierea la standarde internaţionale.
Abordarea pragmatică a discuţiilor din panel valorifică experienţa practică a managerilor, fondatorilor şi membrilor consiliilor de administraţie, oferind bune practici şi lecţii relevante pentru liderii din audienţă.


