ZIARUL FINANCIAR va invita la ZF Cybersecurity Trends 2019 pentru a dezbate urmatoarele teme:
Cum să minimizăm riscurile şi să ne învăţăm angajaţii să nu cadă în plasa atacatorilor cibernetici?
Care sunt cele mai utilizate metode de către atacatori pentru a păcăli angajaţii companiilor să le deschidă accesul către sistemele critice de IT ale companiei? Mesajele de e-mail? Mesajele prin reţelele sociale? Echipamentele mobile infectate? Stickurile USB? Cum pot fi prevenite aceste atacuri? Ce traininguri ar trebui să urmeze angajaţii şi cine ar trebui să le ofere? Care au fost cele mai puternice atacuri de acest tip din regiune? Ar trebui să fie testaţi angajaţii dacă sunt în stare să detecteze un atac iar dacă pică aceste teste ar trebui să îi penalizăm şi să le interzicem accesul la baze de date critice? Cum poate fi menţinută vigilenţa angajaţilor împotriva atacurilor cibernetice?
Care sunt cele mai eficiente metode de protecţie împotriva duşmanului redutabil reprezentat de atacurile de tip phishing transmise via e-mail?
Atacurile ţintite de tip phishing transmise prin mesaje de e-mail ce par a veni de la parteneri legitimi de business continuă să fie cele mai puternice ameninţări de securitate cibernetică la nivel global, în condiţiile în care utilizatorii continuă să cadă în plasa unor atacuri din ce în ce mai bine concepute. Care sunt cele mai bune soluţii de protecţie împotriva acestor atacuri şi cum menţinem trează atenţia angajaţilor?
Topul atacurilor cibernetice din România în 2018. La ce să ne aşteptăm în 2019
Care au fost cele mai frecvente tipuri de atacuri cibernetice înregistrate în România în 2018? Care au fost cele ţintele alese cel mai des de atacatori? Ce a ieşit în evidenţă în 2018 din punct de vedere al atacurilor cibernetice? La ce ne putem aştepta în 2019 din punct de vedere al atacurilor cibernetice?
Special - Impactul GDPR - ghid de bune practici
Ce impact a avut intrarea în vigoare a normelor europene privind protecţia datelor (GDPR) pe piaţa de soluţii şi servicii de securitate din România? Care sunt lecţiile pe care companiile şi instituţiile ar trebui să le înveţe după experienţa din 2018? Ce urmează în 2019? Ce s-a întâmplat pe alte pieţe şi încă nu s-a întrâmplat în România?
Protecţia datelor în contextul exploziei platformelor de cloud şi a utilizării echipamentelor mobile
Pe măsură ce sistemele de IT achiziţionate de companii şi instituţiile din sectorul public ajung la finalul perioadei de exploatare din ce în ce mai multe organizaţii aleg să migreze sau să-şi completeze infrastructura cu soluţii în cloud, pentru a avea acces la cele mai noi tehnologii şi instrumente disponibile, ridicând astfel noi provocări pentru departamentele de IT. Cum ar trebui să abordeze organizaţiile aceste schimbări şi care ar fi paşii pe care ar trebui să-i urmeze? La ce ar trebui să se uite companiile când îşi aleg furnizorii de servicii în cloud?