.
.
Bogdan Chiriţoiu ocupă de la jumătatea anului 2009 funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei, după ce anterior a ocupat funcţia de consilier de stat în administraţia prezidenţială, atât în cadrul departamentului de planificare şi analiză politică, cât şi în cel de politici economice şi sociale. Este doctor în Economie cu specializarea în relaţii Economice Internaţionale, dar studiile sale includ şi Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Carol Davila, Bucureşti.
În mandatul său, Consiuliul Concurenţei a acordat cea mai mare amendă din istoria istituţiei. La începutul anului 2012 marile companii petroliere locale au fost sancţionate cu peste 200 de milioane de euro.
Christina Verchere are cu o experienţă peste 25 de ani în domeniul de petrol şi gaze, acumulată pe 3 continente. Din mai 2018, este Directorul Executiv şi Preşedintele Directoratului OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est.
Înainte de aceasta, ea a petrecut peste 20 de ani în cadrul BP, o companie globală din industria de petrol şi gaze unde a deţinut mai multe funcţii de conducere în Marea Britanie, SUA, Canada şi Indonezia. Între 2012 şi 2014, a ocupat functia de Preşedinte Regional al BP pentru Canada (Calgary), iar între 2014 şi 2018, a ocupat funcţia de Preşedinte Regional pentru Asia Pacific (Jakarta, Indonezia).
Christina Verchere deţine o diplomă de master in Ştiinţe Economice la Universitatea Aberdeen, Scoţia. Este membră în board-urile Consiliului Investitorilor Străini, United Way Romania si CRH plc.
Eric Stab ocupă funcţia de Preşedinte & CEO al ENGIE Romania şi coordonează activitatea ENGIE în Europa de Est (România, Polonia, Slovacia, Republica Cehă), zonă în care Grupul realizează aproximativ 1,5 miliarde de euro cifră de afaceri şi are circa 6.000 de angajaţi. In plus, Eric Stab a prezidat, pe durata a două mandate, Consiliul Investitorilor Străini, în cadrul căruia ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte, şi este, de asemenea, membru al Comitetului Executiv al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.
.
.
Georgeta Corina Popescu este un executiv de top cu o experienţă impresionantă în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale.
Din data de 1 februarie 2019, Corina Popescu ocupă funcţia de Director General al companiei Electrica, pentru o perioadă de 4 ani.
Inginer electrotehnist, absolvent al Universităţii Tehnice din Praga, Ondrej Safar este un bun cunoscător al pieţelor de energie din Balcani. Până la jumătatea anului 2018, el a condus Sepaş Enerji, companie turcă membră a Grupului CEZ, anterior coordonând operaţiuni ale grupului în Bulgaria şi România.
S-a alăturat echipei CEZ în aprilie 2004. În noiembrie 2005, lua drumul Olteniei pentru a se alătura colegilor din Grupul CEZ în România. În cadrul unui mandat de 7 ani, s-a ocupat de construcţia propriu-zisă a Parcului Eolian Fântânele-Cogealac, dar şi de managementul facilităţilor de producere a energiei regenerabile - hidro şi eoliană sau de coordonarea CEZ Vânzare.
Începând cu 1 august 2018, Ondrej Safar a preluat activitatea CEZ în România, devenind Country Manager şi Preşedintele Directoratului CEZ România.
Frank Hajdinjak este Directorul General al E.ON Romania, cel mai mare grup de utilitati local, cu un business de circa un miliard de euro cu activitati atat in domeniul gazelor naturale, cat si al energiei electrice. In 1988, Frank Hajdinjak a absolvit Facultatea de Administrare a Afacerilor si s-a angajat in cadrul Ford Motor Company, avand responsabilitati pe zona de accounting, management de proiecte si IT.
In 2009, devine director general al E.ON Romania, odata cu unificarea afacerilor din gaz si energie detinute de gigantul german pe piata locala
Alessio Menegazzo ocupă funcţia de Director pentru Sustenabilitate şi Afaceri Instituţionale al companiilor Enel din România. El coordonează o echipă responsabilă de promovarea unui sistem de dezvoltare durabilă, bazat pe crearea de valoare în comun, atât pentru companie, cât şi pentru comunitate, şi de integrarea sustenabilităţii în centrul culturii corporative a Enel. Mai mult decât atât, echipa sa reprezintă Enel în procesul de politici publice în România, atât la nivel naţional, cât şi local, gestionând relaţiile cu toate părţile interesate. Înainte de a se alătura Enel, a fost director general al Camerei de Comerţ Italiene din România. Alessio Menegazzo este membru în consiliul de administraţie al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie şi membru al Institutului Aspen România. Este, de asemenea, implicat în diverse ONG-uri din România. Acesta a absolvit Universitatea din Genova, cu o diplomă în Ştiinţe internaţionale şi diplomatice, cu specializare în ţările în curs de dezvoltare. Îi place să-ţi petreacă timpul liber cu câinele său, practicând Jiu Jitsu Brasilian şi gătind.
Camelia Ene a preluat, din noiembrie 2016, funcţia de Country Chairman & CEO MOL România, după acumularea unei experienţe de aproape 10 ani în cadrul companiei. Camelia s-a alăturat echipei MOL România în martie 2007, în funcţia de Shop Manager. În octombrie 2010 a preluat şi atribuţii de coordonare a departamentului de marketing, iar în mai 2013 a devenit Head of Retail. Din această funcţie, Camelia a fost responsabilă de coordonarea activităţii reţelei de peste 200 de benzinării a MOL România. Între 2000 şi 2007 a ocupat mai multe funcţii în FMCG, acumulând o experienţă importantă în vânzări şi relaţii comerciale. Este licenţiată în Economie în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti şi a studiat la Thunderbird School of Global Management (Glendale, SUA).
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Corneliu Bodea, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români, este acţionar al grupului internaţional de companii ABBC şi CEO al Adrem, brand cu o istorie de 30 de ani pe piaţa din România. Totodată, Corneliu Bodea deţine poziţia de Preşedinte al Centrului Român al Energiei (CRE), organizaţie de renume în domeniul energiei.
Corneliu Bodea susţine priorităţile sectorului energetic românesc şi facilitează comunicarea cu instituţiile relevante de la Bruxelles, implicându-se activ în problematicile naţionale şi europene ale acestui domeniu.
-------------------------
Corneliu Bodea, one of the best-known Romanian entrepreneurs, is a shareholder of the international ABBC group of companies and CEO of Adrem, a brand with a 30-year history on the Romanian market. At the same time, Corneliu Bodea holds the position of President of the Romanian Energy Center (CRE), a renowned organization in the field of energy.
Corneliu Bodea supports the Romanian energy sector and facilitates communication with the relevant institutions in Brussels, being actively involved in the national and European issues of this sector.
Cu o vastă experienţă în business-ul internaţional şi local, Marius Perşinaru a preluat funcţia de Country President pentru România şi Republica Moldova, la Schneider Electric, în 2016. Pregătirea în domeniu, ca absolvent al Universităţii Politehnice din Bucureşti - Facultatea de Energetică, anii dedicaţi domeniului de servicii IT, cât şi crezul personal privind sustenabilitatea şi dezvoltarea individuală, sunt doar câteva dintre atuurile care îl ajută să transpună în proiecte de succes transformarea digitală a managementului energiei. Mai mult, ca Preşedinte al Comitetului pe Energie din cadrul AmCham (Camera Americană de Comerţ din România), contribuie la dezvoltarea unei strategii de implementare a cât mai multor soluţii inovatoare de eficientizare a energiei.
Ruxandra Bologa este un avocat cu peste 20 de ani de experienţă profesională. Este specializată în domenii puternic reglementate, precum energie şi resurse naturale, petrol şi gaze (upstream, midstream, downstream), minerit. Totodată, Ruxandra Bologa asistă clienţi din industrii diverse în proiecte naţionale şi internaţionale de fuziuni şi achiziţii, acorduri de colaborare, investiţii minoritare, restructurări societare, privatizări, proiecte de externalizare, precum şi proiecte care implică aspecte complexe de reglementare, de drept societar şi comercial. A coordonat şi a fost implicată în unele dintre cele mai mari proiecte de fuziuni şi achiziţii din România care au implicat aspecte de reglementare sau comerciale complexe, inclusiv în proiecte de referinţă pentru piaţa locală. Ruxandra a fost inclusă în ghidul IFLR1000 Women Leaders (2021 şi 2022), alături de cele mai apreciate femei avocat pe plan internaţional.
Gabriela Cacerea are o bogată experienţă în dreptul energiei, având cunoştinţe aprofundate în electricitate, energie din surse regenerabile sau gaze naturale. Acordă consultanţă în mod constant pe aspecte de reglementare, dezvoltarea de proiecte greenfield şi brownfield, investiţii în proiecte de energie din surse convenţionale ori surse regenerabile sau contracte specifice din domeniul energetic. De asemenea, Gabriela Cacerea are peste 19 ani de experienţă în reprezentarea clienţilor în legătură cu structurarea, negocierea şi implementarea cu succes a diverselor proiecte ale acestora derulate în România, coordonând şi implicându-se într-un număr semnificativ de fuziuni şi achiziţii, inclusiv privatizări, de notorietate. Gabriela Cacerea este inclusă în topul global al celor mai buni profesionişti în drept – Women Leaders (2022), realizat de IFLR1000, alături de alte avocate de top din întreaga lume.
.
.
.
.
.
.
Dana Dunel-Stancu conduce practica în domeniul energiei din cadrul societăţii de avocatură Biriş Goran. Expert recunoscut pentru experienţa sa în domeniul energetic din România, de mai bine de şaisprezece ani, Dana practică avocatura exclusiv pentru clienţi din industria energiei, petrolului şi gazelor, cunoscând astfel în detaliu oportunităţile şi constrângerile comerciale sau de reglementare din domeniu. În plus, studiile academice de drept şi ştiinţe politice îi oferă Danei instrumentele pentru o abordare a problematicilor juridice atât din perspectiva afacerilor, cât şi din perspectiva autorităţilor publice sau de reglementare. Pe lângă domeniul energiei electrice, Dana a lucrat pentru numeroşi clienţi care activează în sectorul petrolului şi gazelor naturale şi are experienţă în negocierea, încheierea şi derularea contractelor comerciale, precum şi în aspecte legate de guvernanţă corporativă, litigii şi arbitraj, dar şi în aspecte de natură reglementară. Înainte de a se alătura echipei Biriş Goran, Dana a condus departamentul juridic din cadrul Hidroelectrica S.A., lider al pieţei de energie electrică din România şi societate cu capital de stat care aplică legislaţia achiziţiilor sectoriale.
.
Co-fondator şi Manager Proiect EFdeN, un proiect educaţional şi de cercetare în care au participat peste 350 de tineri cercetători. În 2014 a participat la cea mai importantă competiţie internaţională de profil, Solar Decathlon Europe cu prototipul EFdeN, o locuinţă solară premiată naţional şi internaţional. Pe lângă locuinţă, tinerii au dezvoltat o staţie electrică de încărcare şi un copac fotovoltaic. După cele 2 competiţii internaţionale cu PRISPA şi EFdeN, în 2016 a cofondat împreună cu Claudiu Butacu EnergiaTa.org, proiect ce îşi propune facilitatea producţiei de energie verde de către utilizatorii casnici.
Din 2017, Mihai şi Claudiu au început paşii în zona de business, lucrând la dezvoltarea unei locuinţe solare, 100% electrică, foarte sustenabilă, sigură, sănătoasă şi confortabilă pentru ocupant, la un preţ accesibil, ce va fi comercializată pe piaţa europeană. Mihai este membru VLER, program al Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, certificat ca Profesionist al Clădirilor Verzi de către Consiliul Român al Clădirilor Verzi, certificat Sustainability Manager de către Denkstatt ECQA şi alumni Aspire Academy.
.
Dr. Kostas Tsirbas este co-fondator şi Director Tehnic al Ether Applications SA, o companie care face parte din Grupul Intracom Telecom. Activităţile sale profesionale includ proiectarea şi implementarea soluţiilor Smart Metering, a proiectelor de energie regenerabilă şi a aplicaţiilor mobile pentru aria de electricitate. Timp de aproximativ 10 ani de la înfiinţarea companiei, el a condus echipa tehnică care a implementat solutii pentru puncte de dezvoltare a energiei electrice cu ajutorul tehnologiei photovoltaice de peste 10 MW, sute de mii de contoare inteligente de energie şi un număr mare de aplicaţii de gestionare a energiei pentru clienţii comerciali şi industriali în Grecia şi în alte ţări din Europa de Sud-Est. Are o bogată experienţă vasta in mediul de afaceri si totodata in zona academica legata de aplicaţii din zona de inginerie. A fost membru al corpului profesoral din cadrul Universitatii Aegean din Grecia şi a obţinut diploma de doctorat în inginerie de la Universitatea din Patras, Grecia
Radu Mustata este specializat în dezvoltarea soluţiilor de modelare statistică şi analiză a riscurilor în domeniul energetic, prin platformele dedicate de tip "analytics". Radu are o bogata experienţă atât în jurul proiectelor de energie regenerabilă cât şi pentru cele din surse clasice, aflate în diverse etape de dezvoltare, atât în faza de construcţie dar şi de opereare. Radu este Absolvent al Universităţii Transilvania din Braşov, Facultatea de Ştiinţe Economice şi business developer experimentat în dezvoltarea şi implementarea soluţiilor profesioniste pentru managementul riscului in domeniul energetic din România.