Conferinţe
  Meniu
Parteneri oficiali
PARTENER PRINCIPAL PARTENER PARTENER PARTENER BRONZE PARTENER PARTENER SILVER PARTENER BRONZE PARTENER PRINCIPAL
Share event
DESPRE EVENIMENT
Bunăstarea faţă în faţă cu creşterea preţurilor: Cât de greu cântăreşte „made in Romania” în procesul de cumpărare?
 
Un executiv local declara recent că firma pe care el o conduce, un producător autohton ce are în portofoliu mai multe branduri de top, este mult mai bine pregătită pentru a se lupta cu inflaţia, comparativ cu o multinaţională, dat fiind că se poate replia mai repede şi ştie mult mai bine consumatorul român. Mai exact, o multinaţională ia decizii globale de multe ori, iar cele locale sunt, nu de puţine ori, birocratice. 
 
Ideea de produs local, realizat cât mai aproape de casă, cât mai ecologic şi „plămădit” de oameni ori companii cât se poate de cunoscute a ajuns în ultimii ani să conteze tot mai mult în procesul de achiziţie. 
 
Consumatorii au pus accent pe sănătate, pe bunăstare, şi asta mai ales în ultimii doi ani, marcaţi de pandemie. În realitate însă, 
primele schimbări de comportament de consum datează de mai multă vreme. 
 
Creşterea puterii de cumparare din ultimul deceniu i-a determinat pe mulţi să nu mai pună preţul pe primul loc când vine vorba de shopping. Astfel, producătorii şi retailerii au vorbit constant despre un uptrading, mai exact de orientarea clienţilor către produse mai scumpe, dar care vin şi cu o serie de alte avantaje – de la gust la poveste. În acest proces a crescut interesul pentru branduri autohtone şi pentru produse realizate local.
 
În ultimul an însă, situaţia pare că s-a schimbat. Inflaţia galopantă, care a depăşit 15% după primele cinci luni din 2022, îi face pe oameni să fie mai atenţi la modul în care îşi cheltuie banii. Dat fiind că, de multe ori, salariile nu cresc la fel de repede precum preţurile, oamenii încep să ia măsuri, iar asta înseamnă, de regulă, unul din două lucruri – fie cumpără mai puţin, păstrând nivelul de preţ şi de brand, fie cumpără mai ieftin şi astfel ajung să se orienteze către mărci private sau către alte branduri poziţionate inferior. 
În acest context, sunt brandurile româneşti în pericol? Sau, din contră, ele ştiu cel mai bine comportamentul de consum al românilor şi ştiu cum să se replieze rapid pentru a nu pierde teren?
 
 

 

Află mai multe
Parteneri oficiali
Parteneri oficiali