Ocupă funcţia de Secretar de Stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului din martie 2014.
-
Secretar de Stat, Ministerului Economiei, Comertului si Turismului
În vârstă de 54 de ani, a absolvit Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” Iaşi, Specializarea Radiocomunicaţii.
-
Presedinte, Consiliul Concurenţei
Bogdan Chiriţoiu ocupă de la jumătatea anului 2009 funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei, după ce anterior a ocupat funcţia de consilier de stat în administraţia prezidenţială, atât în cadrul departamentului de planificare şi analiză politică, cât şi în cel de politici economice şi sociale. Este doctor în Economie cu specializarea în relaţii Economice Internaţionale, dar studiile sale includ şi Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Carol Davila, Bucureşti.
În mandatul său, Consiuliul Concurenţei a acordat cea mai mare amendă din istoria istituţiei. La începutul anului 2012 marile companii petroliere locale au fost sancţionate cu peste 200 de milioane de euro. -
Director Adjunct Direcţia Cercetare, Consiliul Concurenţei
Din iunie 2012, dl. Prisecaru coordonează, din functia de Director adjunct al Directiei de cercetare, echipa de economişti a Consiliului Concurenţei, având ca rol principal aplicarea analizei economice avansate în cazurile cu grad ridicat de complexitate.Paul Prisecaru, în vârstă de 33 de ani, este licenţiat în economie, are o diplomă de master în economie şi este doctorand al Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române.
-
CEO, Grupul Telekom Romania
Dl. Nikolai Beckers a fost numit în funcţia de CEO al Romtelecom şi COSMOTE România în aprilie, 2013. Din această funcţie, a coordonat rebrandingul celor doi operatori care, începând cu 13 septembrie 2014, comunică sub brandul comun Telekom Romania.
Înainte, Dl. Beckers a fost CEO al T-Systems Franţa începând din septembrie 2011. Are o experienţă extinsă în telecomunicaţii, IT&C, Internet şi Social Media. Dl. Beckers şi-a început cariera în 1989 în cadrul Deutsche Bank şi a ocupat o serie de poziţii de conducere în calitate de Preşedinte şi CEO al Deutsche Telekom Franţa, Managing Director al Deutsche Telekom Filipine, Financial Director al T-Online Franţa. A fost, de asemenea, CEO al subsidiarei DT din FYROM. Dl. Beckers deţine un MBA la Universitatea din Köln, Germania.
-
CEO, Altex
.
-
Director General, McDonald’s Romania
Daniel Boaje este, din martie 2011, Director General al McDonald’s în România, un business care acoperă 21 de oraşe din România cu 72 de restaurante şi 4500 de angajaţi. Începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania şi Malta.
Absolvent al Executive MBA Asebus, Daniel Boaje are o experienţă solidă în management şi leadership în McDonald’s, companie pentru care a lucrat 10 ani până în 2004 şi în cadrul căreia a revenit ca Director de Business Development în 2010.
Cariera sa a fost consolidată în domeniul financiar între 2004-2010, perioadă în care a fost Director Operaţional şi, apoi, Director Executiv al Cetelem IFN-BNP Paribas.
În 1996 devine primul şef de restaurant al spaţiului din Piaţa Romană, ajuns astăzi unul dintre cele mai bune restaurante ale companiei. A lucrat acolo vreme de cinci luni, iar apoi a fost promovat, devenind consultant, poziţie din care coordona activitatea a şase restaurante. După încă un an a devenit responsabil pentru o regiune din România, vreme de trei ani; din 1999 a fost numit directorul de operaţiuni al McDonald's România, fiind, la 29 de ani, cel mai tânăr dintre toţi cei care ocupau poziţii similare în filialele din Europa.
-
Director de calitate si dezvoltare durabila, Carrefour Romania
În vârstă de 50 de ani, deţine un doctorat la Facultatea de Medicina Veterinară Bucureşti.Grupul francez Carrefour este unul dintre cei mai mari jucători din comerţul autohton, prezent pe piaţa locală cu 177 de magazine sub mai multe formate. Carrefour Romania a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de peste un miliard de euro, având un număr mediu de 6703 de angajaţi.
-
Administrator Judiciar, Hidroelectrica
Remus Borza, 42 de ani, absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti, promotia 1995, avocat si doctor in management, este unul dintre cei mai dinamici, experimentati si performanti manageri din Romania. Administreaza active de peste 6 miliarde euro, firmele conduse de Borza inregistrand anul trecut o cifra de afaceri cumulata de peste 1,8 miliarde de euro si contribuind la bugetul consolidat al statului cu peste 600 milioane de euro. Conduce societatea de avocati Borza si Asociatii si casa de insolventa Euro Insol, liderul pietei de insolventa din Romania.A publicat mai multe articole şi studii în Revista română de drept penal, Curierul Judiciar, Revista „Dreptul”, Revista „Studii de Drept Românesc” etc.Din portofoliul firmelor manageriate de Remus Borza amintim: Hidroelectrica, UCM Resita, Plafar, Uztel, Vulcan, Asmita Gardens, Ibiza Sol, Polisano, Silver Mountain, Servtrans, Societatea Feroviara de Turism etc.
-
Analist financiar,
Economist, consultant in investitii, Proprietar si CEO al companiei CONSULTANTA SI INVESTIGATII FINANCIARE, de 10 ani in piata de consultanta in afaceri, detine o vasta activitate in domeniul privat, ca si in activitati guvernamentale, 5 ani, ca Presedinte al Autoritatii de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB), institutie financiara de stat, de tip “bad bank”, care a administrat active in valoare de 4 miliarde USD, aferente a 4000 de companii, private si de stat, Ministru delegat cu coordonarea activitatilor de control sau Ministru interimar al Sanatatii.Cu 4 ani de activitate in fosta Banca Romana de Comert Exterior si alti 6 ani de activitate in comert, completeaza profilul consultantului de astazi in investitii, implicat in special in asistenta la implantarea in Romania a marilor corporatii internationale, insa si in sprijinirea proiectelor de investitii majore la nivelul tarii noastre.
-
Regional Operations Sales Director, Bitdefender
Mihai Guran a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti şi are o experienţă de peste 20 de ani în managementul vânzărilor. El a preluat în urmă cu un an şi jumătate poziţia de director de vânzări pentru birourile regionale.În 2014, veniturile Bitdefender din vânzarea de produse de business au crescut cu peste 100%. Anul trecut, compania a raportat prin societatea înregistrată în România afaceri de 277 mil. lei, iar valoarea exporturilor a fost de 263 mil. lei.