România a avut în trimestrul trei de anul trecut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, iar dezvoltarea IMM-urilor a pus şi ea umărul la această majorare care a trimis ţara pe linia întâi a „locomotivelor” Europei.
Cu toate acestea, rolul IMM-urilor în economie ar putea fi mult mai important. Întreprinderile mici şi mijlocii susţin mai puţin de 60% din PIB-ul României, faţă de peste 70% în alte ţări din UE, chiar şi în condiţiile în care firmele mici şi mijlocii reprezintă ca număr mai bine de 90% din totalul întreprinderilor de pe plan local.
Într-o perioadă în care economia merge cu paşi vioi, paradoxal, multe dintre IMM-urile din România cad pradă insolvenţelor, au probleme de finanţare sau nu şi-au adaptat produsele sau serviciile la nevoile pieţei.
În plus, una din trei întreprinderi mici şi mijlocii mor din “faşă” din cauza corvoadei fiscale, a lipsei de finanţare, a partenerilor care nu respectă termenele de plată, a birocraţiei, dar şi a lipsei de viziune sau experienţă a antreprenorului.
De altfel, finanţarea rămâne pentru IMM-uri una dintre principalele probleme cu care se confruntă deşi băncile şi-au mai relaxat politicile de creditare.