Meet the CEO Allianz-Ţiriac Asigurări 2024
Meet the CEO este un eveniment cu frecventa lunara.
Evenimentul consta in intalnirea unora dintre cei mai reprezentativi CEO ai comunitatii de business din Romania, acestia impartasind din experienta lor participantilor.
Intalnirile au ca scop schimbul de informatii, sfaturi si idei de la oameni cu experienta pe acest nivel. Intalnirile au loc seara si sunt moderate de un redactor specializat BUSINESS Magazin, intr-un cadru informal, ce permite schimbul direct de idei, impartasirea experientelor si networking-ul.
Concluziile discutiilor purtate sunt reflectate editorial in urmatoarea editie a BUSINESS Magazin.
--------------------------------------------------------------------------
Virgil ŞONCUTEAN, CEO, Allianz-Ţiriac Asigurări
Virgil ŞONCUTEAN are peste 20 ani de experienţă în domeniul asigurărilor, iar din 2016 este CEO al Allianz-Ţiriac Asigurări, unul dintre cei mai mari asigurători şi reprezentantul în România al celui mai valoros brand de asigurări din lume – Allianz.
El s-a alăturat echipei Allianz-Ţiriac în anul 2001, iar până în 2006 a activat în cadrul ariei vânzări şi managementul vânzărilor, mai întâi ca director al departamentului de training, iar apoi ca director regional de vânzări. În 2006 a fost cooptat în echipa Allianz din Germania, unde a coordonat programe de transformare organizaţională în companii ale Grupului Allianz din peste 20 de ţări. A condus de asemenea divizia de consultanţă în managementul distribuţiei din cadrul Allianz Group OPEX (în prezent Allianz Consulting), precum şi centrul de consultanţă regională CEEMA al Allianz Group OPEX.
Virgil Şoncutean este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice, specializarea Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca şi deţine un Executive MBA la Kellogg School of Management.