.
-
Managing Partner, CITR
-
Partener , TZA Insolvenţă S.P.R.L.
Dorin PETCU este Practician în insolvenţă şi Partener în cadrul TZA Insolvenţă S.P.R.L., divizia de specialitate a Ţuca Zbârcea & Asociaţii. El şi-a început activitatea în 1996 ca ofiţer de credit într-o bancă din România, iar în anul 2002 a abordat zona de consultanţă, întâi în calitate de consultant credite în derularea proiectului „EBRD – BCR Finance Facility Program” timp de doi ani, iar ulterior în cadrul echipei Managerului Fondului Român pentru Eficienţa Energiei pentru un an. În 2005, Dorin a fost cooptat în echipa de finanţări de proiecte a Raiffeisen Bank România, specializându-se în domeniul finanţărilor de proiecte în cadrul Departamentului de Finanţări de Proiecte Internaţionale din Raiffeisen International. Între anii 2007 şi 2009, Dorin îşi desfăşoară activitatea în zona finanţărilor imobiliare ocupând poziţia de Manager Financiar la Willbrook Management International. Începând din 2009, el a lucrat exclusiv în proiecte vizând recuperarea creanţelor bancare, printre altele în calitate de Director al Departamentului de Recuperare al Băncii Millennium. În octombrie 2012 s-a alăturat echipei TZA Insolvenţă S.P.R.L.
E-mail: dorin.petcu@tzainsolventa.ro
-
Partener fondator, ZRP Insolvency
Stan Tîrnoveanu este Partener fondator al firmei de insolvenţă ZRP Insolvency şi Partener Senior în cadrul societăţii de avocaţi Zamfirescu Racoţi & Partners.
Stan Tîrnoveanu are experienţă de peste 30 de ani în calitate de avocat şi de peste 18 ani în calitate de practician în insolvenţă, în reprezentarea clienţilor în domeniul restructurării societăţilor şi recuperării creanţelor, insolvenţei şi falimentului, calitate recunoscută şi de publicaţia internaţională Chambers&Partners care, începand cu anul 2010 si pana in prezent, l-a situat pe prima poziţie în clasamentul realizat în domeniul Insolvenţă & Restructurare drept „unul dintre cei mai buni practicieni din România în domeniul procedurilor de insolvenţă”.
Cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniul financiar şi bancar, expertiza complementară cu cea a insolvenţei, practica sa în acest domeniu acoperă o sferă largă de litigii financiar-fiscale, facilităţi de finanţare comercială, sisteme de garanţii şi emisiuni de garanţii de creditare, privatizări.
Tirnoveanu a contribuit în calitate de invitat expert în grupul de lucru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor la realizarea Codului Insolvenţei, implicându-se activ şi în procesul de informare a mediului de business despre impactul pe care modificările cuprinse în lege le au asupra companiilor, prin publicarea de articole de specialitate şi susţinerea de prezentări şi seminarii în legătură cu diverse aspecte ale Noii Legi a Insolvenţei.
Stan Tîrnoveanu este fondator şi membru al comitetului director al Asociaţiei Europene a Specialiştilor în Drept Bancar şi Financiar şi redactor-şef adjunct al Revistei Române de Drept Bancar.
-
Managing partner, Casa de Insolventa Ionescu si Sava
George Albert Ionescu este partener fondator al Casei de Insolventa Ionescu si Sava si coordoneaza practica de Litigii si Arbitraj din cadrul Casei de Avocatura Ionescu si Sava. In aceasta calitate, a reprezentat cu succes companii multinationale in diverse litigii comerciale, civile, administrative si de dreptul muncii, atat in fata instantelor de judecata cat si in fata celor arbitrale.
Albert este recunoscut in special pentru expertiza sa in litigiile privind dreptul proprietatii, imobiliare si constructii.
-
Presedinte executiv, Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
.
-
Presedinte , UNPIR
-
Proprietar, Pati-Pan Mariano S.R.L.
.
-
Country Manager, Resolute Lar Romania S.R.L.
.