VIDEOCONFERINTA DE LA CSR, LA ESG: NOUA PARADIGMĂ A RESPONSABILITĂŢII ÎN BUSINESS
Companiile în zodia capitalismului post-COVID19
Cultura companiilor nu a fost niciodată mai transparentă sau mai importantă decât acum. Liderii din toate domeniile, investitorii, angajaţii şi clienţii încep să aleagă acele companii care se potrivesc cu propriile valori. Dacă în trecut, companiile obişnuiau să raporteze concentrându-se pe aspectele financiare sub doctrina supremaţiei acţionariatului şi profitabilităţii, în ultimii ani s-a trecut din ce în ce mai mult înspre noţiuni legate de crearea de valoare în business, precum şi în ecosistemul creat în jurul acestuia.
Pandemia a accentuat nevoia unei schimbări de strategie. Şefii de companii au învăţat să se gândească la colaborare şi compromis şi să acţioneze în conformitate cu relaţia lor cu stakeholderii. Directorii de companii au fost nevoiţi să înţeleagă nevoile, interesele şi aşteptările clienţilor, colegilor şi acţionarilor, precum şi dificultăţile prin care ei au trecut în perioada pandemiei. La fel, toţi aceştia au fost nevoiţi să se gândească la provocările cu care se confruntă companiile.
După ce se va ajunge din nou la imunitatea populaţiei prin vaccinare în masă, economiile vor reveni din nou în stadiul de creştere. Chiar dacă pare deocamdată neclar câte dintre lecţiile dobândite acum vor modela strategiile de business ale viitorului, este evident că de acum niciun board de companie nu va ocoli din strategia acesteia impactul pe termen lung.
Iar noţiuni legate de CSR (Corporate Social Responsability – Responsabilitate Socială Corporativă) şi ESG (Environmental, Social and Guvernance), nu vor rămâne doar „buzzwords”, folosite în discuţiile despre companii, ci vor genera rezultate concrete ale investiţiilor făcute în acest tip de proiecte.