ZIARUL FINANCIAR vă invită la cel mai relevant eveniment de energie pentru comunitatea de afaceri din România pentru a dezbate următoarele teme:
- Care este rolul gazului în ecuaţia tranziţiei energetice? Devine gazul noul cărbune sau tranziţia energetică în România nu se poate face fără această resursă locală?
- Cum au afectat pandemia şi problemele economice tranziţia energetică? Putem asista la o revenire a energiei convenţionale?
- Când vom avea o legislaţie offshore pentru hidrocarburi funcţională?
- Care sunt banii pe care România îi poate accesa pentru a trece prin tranziţia energetică?
- Care sunt atuurile locale pentru a internaliza cât mai mult din aceasta tranziţie? Ce echipamente putem produce local, ce eforturi se fac la nivelul sistemului de educaţie pentru a pregăti noua generaţie de specialişti, cum ne pregătim în general pentru a nu fi, din nou, o piaţă de desfacere, ci un furnizor important?
- Spre ce mix de energie ne îndreptăm? Ce pondere ar putea avea energia verde în zece ani?
- Ce potenţial eolian offshore concret avem? Ce legislaţie este necesară?
- Cum încălzim România, cu gaz sau ne uităm la alte soluţii?
- Ce politică are România pe zona de hidrogen şi cum folosim actuala infrastructură pentru a putea obţine cât mai multe sinergii?
- Ce vor arăta companiile de hidrocarburi la finalul acestei tranziţii, în ce se transformă?
- Ce planuri de decarbonizare au marii poluatori? Ce soluţii sunt la îndemână?
- Captarea carbonului revine pe tapet? Ce alte soluţii avem?
- Liberalizare, final de drum. Cu ce se alege consumatorul final? Ce rol mai are reglementatorul din energie?
- De la case, la clădiri: Cum construim fără să mai consumăm energie?
- Ce înseamnă economia circulară şi ce rol are energia? Cum se folosesc autorităţile de acea big data din energie pentru dezvoltarea urbană? Ce exemple avem, inclusiv în România?