Cei peste 800.000 de fermieri mari, mijlocii şi mici din România se află în faţa unor schimbări fundamentale. Culturile de primăvară, de porumb şi floarea-soarelui, sunt tot mai expuse secetei, datoriile se adună, iar preţurile la inputuri şi cereale îi prind pe fermieri într-un cleşte greu de scăpat. Unii pariază pe investiţii care să le aducă valoare adăugată, alţii caută supravieţuirea pe termen scurt, iar alţii vând active sau chiar fermele. În legumicultură prind contur ferme mari care fac contracte direct cu multinaţionalele, dar şi cooperative care încearcă să vândă direct în supermarketuri, iar în zootehnie apar nişe cu potenţial de export. În următorii 3-5 ani, viitorul fermierului român se va decide între adaptare şi ieşirea din piaţă, în contextul schimbărilor climatice, al presiunilor financiare şi al competiţiei tot mai dure la nivel european.
Agricultura românească, în care este implicată 20% din populaţia ţării, de la nivel de gospodărie până la nivel de fermă performantă, se află într-un punct de cotitură. Anul acesta, culturile de toamnă, în special grâul, rapiţa şi orzul, au adus producţii record, cu un vârf istoric de 13 milioane de tone de grâu. În schimb, culturile de primăvară precum porumbul şi floarea-soarelui continuă să fie grav afectate de secetă şi arşiţă şi îi determină pe fermierii să îşi schimbe strategiile şi să extindă suprafeţele cultivate cu grâu şi rapiţă.
În sectorul legumicol, tot mai mulţi producători se orientează către irigarea intensivă şi spre crearea de cooperative, pentru a face contracte directe cu multinaţionalele care procesează, dar şi pentru a accesa supermarketurile şi a obţine preţuri mai bune. Pe piaţa de legume şi fructe preţurile sunt pe trend ascendent, în timp ce la cereale preţurile scăzute pun presiune pe fermieri.
În zootehnie, producţia de carne creşte: carnea de vită, în special rasa Angus, găseşte pieţe externe pentru desfacere, puiul rămâne competitiv, însă la porci situaţia este dificilă şi deficitul sare de 1 miliard de euro. În ciuda creşterii exporturilor după aderarea la UE, deficitul comercial agroalimentar se adânceşte, alimentat de importurile masive de lactate, legume, fructe şi produse procesate, fiind de 5 miliarde de euro în 2024.
În acelaşi timp, România priveşte către modelele polonez şi maghiar, însă rămâne în urmă la nivelul subvenţiilor şi la organizarea producătorilor. În plus, provocările se înmulţesc, pentru că pe fondul schimbărilor climatice, consumul de apă pentru agricultură se preconizează că se va dubla în următorii cinci ani, dar debitele scad în acelaşi timp. Tehnologiile genomice prin care plantele pot căpăta anumite caracteristici care să le facă mai tolerante la schimbările climatice şi digitalizarea devin teme de discuţie tot mai prezente. Resursa umană rămâne o problemă, iar incertitudinile legate de preţuri, TVA şi politica agricolă europeană complică şi mai mult viitorul fermierului român.
