Sănătatea pacienţilor, obligaţie sacră!
Printre produsele cu discontinuitate în piaţă se numără şi vaccinurile obligatorii pentru copii. Deşi au fost oprite temporar exporturile paralele pentru ROR, problema lipsei vaccinurilor nu este rezolvată, în cabinetele medicilor fiind livrate în continuare cu întârziere dozele obligatorii pentru imunizare.
Lipsesc măsurile de asigurare a stocurilor de medicamente pentru pacienţii români, lipsesc proiectele de investiţii în infrastructura medicală, în dotarea spitalelor, lipsesc specialişti care să asigure activitatea secţiilor din spitalele publice. Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate - finanţată în principal din contribuţiile asiguraţilor – dar şi cel al Ministerului Sănătăţii a fost în creştere, dar randamentul sumelor mai mari nu se vede şi în teren. Tot mai mulţi pacienţi caută îngrijire în sistemul privat. Sectorul serviciilor medicale private a fost în plină efervescenţă (de la deschideri noi de clinici şi spitale la o serie de achiziţii) dar răspunde doar parţial nevoii de îngrijiri medicale a pacienţilor.
Cum arată radiografia pieţei serviciilor medicale publice şi private şi perspectivele pentru 2017, încotro se îndreaptă piaţa de medicamente dar şi cum pot avea românii acces la pachete de prevenţie, investigaţii şi tratament eficient sunt câteva dintre temele de discuţie care vor fi abordate la ZF Health & Pharma 2017.