.
-
Ministrul Energiei,
-
Director general Direcţia Generala Gestionare, Evaluare şi Concesionare Resurse/Rezerve Petrol, ANRM
.
-
secretar de stat, Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice
.
-
Preşedinte & CEO, ENGIE România
Eric Stab ocupă funcţia de Preşedinte & CEO al ENGIE Romania şi coordonează activitatea ENGIE în Europa de Est (România, Polonia, Slovacia, Republica Cehă), zonă în care Grupul realizează aproximativ 1,5 miliarde de euro cifră de afaceri şi are circa 6.000 de angajaţi. In plus, Eric Stab a prezidat, pe durata a două mandate, Consiliul Investitorilor Străini, în cadrul căruia ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte, şi este, de asemenea, membru al Comitetului Executiv al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.
-
Country Manager, Grupul CEZ în România
Martin Zmelik a absolvit Facultatea de Management din cadrul Universităţii Economice din Praga, obţinând, de asemenea, şi titlul de MBA în cadrul U.S. Business School.
Şi-a început cariera în Grupul CEZ în ianuarie 2005, când a preluat sarcina de a crea şi dezvolta portofoliul internaţional al Grupului CEZ din poziţia de Director de Operaţiuni Internaţionale. Din februarie 2010, Martin Zmelik a preluat poziţia de Director de Operaţiuni şi Membru al Directoratului în cadrul CEZ România. În timpul mandatului său, au fost finalizate Parcul Eolian CEZ din Dobrogea şi proiectul de retehnologizare a microhidrocentralelor din sud-vestul României, la nord de Reşiţa, rezultatele financiare ale Grupului CEZ în România au înregistrat valori record la nivel de Grup (2012), iar portofoliul a fost consolidat.
Începând cu 1 iulie 2014, Martin Zmelik a devenit Country Manager şi Preşedinte al Directoratului CEZ România, preluând cârma afacerilor CEZ în România.
-
CEO ADREM, President, Romanian Energy Center (CRE)
Corneliu Bodea, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români, este acţionar al grupului internaţional de companii ABBC şi CEO al Adrem, brand cu o istorie de 30 de ani pe piaţa din România. Totodată, Corneliu Bodea deţine poziţia de Preşedinte al Centrului Român al Energiei (CRE), organizaţie de renume în domeniul energiei.
Corneliu Bodea susţine priorităţile sectorului energetic românesc şi facilitează comunicarea cu instituţiile relevante de la Bruxelles, implicându-se activ în problematicile naţionale şi europene ale acestui domeniu.
-------------------------
Corneliu Bodea, one of the best-known Romanian entrepreneurs, is a shareholder of the international ABBC group of companies and CEO of Adrem, a brand with a 30-year history on the Romanian market. At the same time, Corneliu Bodea holds the position of President of the Romanian Energy Center (CRE), a renowned organization in the field of energy.
Corneliu Bodea supports the Romanian energy sector and facilitates communication with the relevant institutions in Brussels, being actively involved in the national and European issues of this sector.
-
Energy & resources industry leader, Deloitte
Razvan Nicolescu este energy & resources industry leader al Deloitte in Romania. In trecut a mai fost ministru al energiei, Presedinte al Agentie Europene de Reglementare in Energie si director de reglementare al OMV Petrom. Este absolvent al Facultatii de Energetica si are un MBA la Solvay Brussels School of Economics and Management.
-
director general, Electrica
Dan Cătălin Stancu este un executiv de top cu o experienţă de peste 26 de ani în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale, dintre care peste 19 ani i-a petrecut în cadrul Grupului Electrica (1990 – 2009), perioadă în care a ocupat mai multe funcţii de conducere, inclusiv cea de director de afaceri corporative şi privatizare. De asemenea, de-a lungul timpului, a fost membru în Consiliile de Administraţie ale Electrica Muntenia Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Furnizare Transilvania Nord, E.ON Moldova şi CEZ Oltenia.
Începând din anul 2009 si pana in 2016, cand a preluat pozitia de CEO Electrica, Dan Cătălin Stancu a activat la E.ON România, unde a ocupat poziţia de director de strategie şi dezvoltare corporativă, precum şi de membru în Consiliile de Administraţie ale E.ON Distribuţie România şi E.ON Renewable.
-
strategy and business development counsellor, EnergoBit Group
.
-
CEO, E.ON Romania
Frank Hajdinjak este Directorul General al E.ON Romania, cel mai mare grup de utilitati local, cu un business de circa un miliard de euro cu activitati atat in domeniul gazelor naturale, cat si al energiei electrice. In 1988, Frank Hajdinjak a absolvit Facultatea de Administrare a Afacerilor si s-a angajat in cadrul Ford Motor Company, avand responsabilitati pe zona de accounting, management de proiecte si IT.
In 2009, devine director general al E.ON Romania, odata cu unificarea afacerilor din gaz si energie detinute de gigantul german pe piata locala -
preşedintele directoratului, Hidroelectrica
.
-
Technical Director, Ether Applications, parte din Intracom Telecom Group
Dr. Kostas Tsirbas este co-fondator şi Director Tehnic al Ether Applications SA, o companie care face parte din Grupul Intracom Telecom. Activităţile sale profesionale includ proiectarea şi implementarea soluţiilor Smart Metering, a proiectelor de energie regenerabilă şi a aplicaţiilor mobile pentru aria de electricitate. Timp de aproximativ 10 ani de la înfiinţarea companiei, el a condus echipa tehnică care a implementat solutii pentru puncte de dezvoltare a energiei electrice cu ajutorul tehnologiei photovoltaice de peste 10 MW, sute de mii de contoare inteligente de energie şi un număr mare de aplicaţii de gestionare a energiei pentru clienţii comerciali şi industriali în Grecia şi în alte ţări din Europa de Sud-Est. Are o bogată experienţă vasta in mediul de afaceri si totodata in zona academica legata de aplicaţii din zona de inginerie. A fost membru al corpului profesoral din cadrul Universitatii Aegean din Grecia şi a obţinut diploma de doctorat în inginerie de la Universitatea din Patras, Grecia
-
Senior Manager, Regional Communications, LUKOIL
.
-
CEO & Country Manager , MOL Romania
Camelia Ene a preluat, din noiembrie 2016, funcţia de Country Chairman & CEO MOL România, după acumularea unei experienţe de aproape 10 ani în cadrul companiei. Camelia s-a alăturat echipei MOL România în martie 2007, în funcţia de Shop Manager. În octombrie 2010 a preluat şi atribuţii de coordonare a departamentului de marketing, iar în mai 2013 a devenit Head of Retail. Din această funcţie, Camelia a fost responsabilă de coordonarea activităţii reţelei de peste 200 de benzinării a MOL România. Între 2000 şi 2007 a ocupat mai multe funcţii în FMCG, acumulând o experienţă importantă în vânzări şi relaţii comerciale. Este licenţiată în Economie în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti şi a studiat la Thunderbird School of Global Management (Glendale, SUA).
-
Director Departament Comercializare Energie, Romgaz
.
-
Partener, Suciu Popa
Cleopatra Leahu este specializată în domeniul Energiei şi Resurselor Naturale, Fuziuni & Achiziţii şi Dreptul Mediului. Cleopatra a participat în calitate de avocat coordonator în tranzacţii complexe şi implementarea unor proiecte de anvergură, fiind recunoscută pentru abilitatea sa de a concepe structuri adaptate care au ajutat companiile din domeniu să îşi menţină licenţele şi să deruleze cu succes tranzacţii în premieră pentru piaţă românească. Directoarele juridice de referinţă la nivel internaţional (Legal 500, Chambers & Partners şi IFLR 1000) o recunosc ca Leading Lawyer şi o recomandă ca specialist de top în ariile de practică în care acordă consultanţă.
-
Energy & Power Leader for Central CEE, Marsh
Radu Mustata este specializat în dezvoltarea soluţiilor de modelare statistică şi analiză a riscurilor în domeniul energetic, prin platformele dedicate de tip "analytics". Radu are o bogata experienţă atât în jurul proiectelor de energie regenerabilă cât şi pentru cele din surse clasice, aflate în diverse etape de dezvoltare, atât în faza de construcţie dar şi de opereare. Radu este Absolvent al Universităţii Transilvania din Braşov, Facultatea de Ştiinţe Economice şi business developer experimentat în dezvoltarea şi implementarea soluţiilor profesioniste pentru managementul riscului in domeniul energetic din România.
-
director general, Electrica
Georgeta Corina Popescu este un executiv de top cu o experienţă impresionantă în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale.
Din data de 1 februarie 2019, Corina Popescu ocupă funcţia de Director General al companiei Electrica, pentru o perioadă de 4 ani.
-
Director General, Nuclearelectrica
.
-
director general, Transgaz
.
-
Preşedinte, Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrica din Romania
.
-
director reglementări şi antitrust, Enel România
.
-
Business Development Manager, Denisson Energy Grupul Antares Ramnicu Valcea
.
-
Preşedinte Directorat, Complexul Energetic Oltenia
.
-
director reglementări şi antitrust, Enel România
.
-
director general , Bulrom Gas
.
-
Country President România şi Republica Moldova, Schneider Electric
Cu o vastă experienţă în business-ul internaţional şi local, Marius Perşinaru a preluat funcţia de Country President pentru România şi Republica Moldova, la Schneider Electric, în 2016. Pregătirea în domeniu, ca absolvent al Universităţii Politehnice din Bucureşti - Facultatea de Energetică, anii dedicaţi domeniului de servicii IT, cât şi crezul personal privind sustenabilitatea şi dezvoltarea individuală, sunt doar câteva dintre atuurile care îl ajută să transpună în proiecte de succes transformarea digitală a managementului energiei. Mai mult, ca Preşedinte al Comitetului pe Energie din cadrul AmCham (Camera Americană de Comerţ din România), contribuie la dezvoltarea unei strategii de implementare a cât mai multor soluţii inovatoare de eficientizare a energiei.
-
Vicepresedinte al Consiliului de Administratie, Grupul de firme Electroalfa
.
-
Deputy Director, BERD
.
-
Business Development Manager, Monsson Group
.
-
Corporate Communication Manager, BMW Group Romania
.
-
cofondator, EFdeN şi EnergiaTa
.
-
Administrator Special, ELCEN
.
-
CEO, BADSI Nissan, preşedintele Asociaţiei Române pentru Mobilitate Sustenabilă şi Dezvoltare Durabilă
Paul Badea este preşedintele Asociaţiei Române pentru Mobilitate Sustenabilă şi Dezvoltare Durabilă, asociaţie care se concentrează pe a alinia interesele şi trendurile investiţionale în infrastructura pentru mobilitate nepoluantă.
Compania BADSI, al carei CEO este, promovează înca din 2014 în România modelul Nissan Leaf, cea mai bine vandută maşina electrică din lume. Paul este co-fondator al HUBS- o asociaţie care asigură educaţie antreprenoriala axată pe vehicule electrice.