Conferinţe
  Meniu
Parteneri oficiali
PARTENER PRINCIPAL PARTENER PARTENER PARTENER PARTENER BRONZE PARTENER PARTENER PARTENER
Share event
DESPRE EVENIMENT

Preşedintele american Joe Biden are o strategie ce se numeşte „Buy American“ („Cumpără din America“ – trad.) prin care recomandă, printre altele, consumatorilor din ţara sa să achiziţioneze şi să consume bunuri autohtone.

În România nu există o astfel de iniţiativă la nivel politic, dar mediul de business e încrezător că aceasta ar fi soluţia pentru ca economia locală să evite o criză economică.

Dar în final, pentru ca o asemenea strategie să reuşească, trebuie ca şi consumatorul să îşi dorească să consume româneşte.

Ce părere are clientul despre produsele „made in Ro“? Retailerii spun că există deja de câţiva ani această preferinţă, care va şi continua. Ba mai mult, brandul devine mai important ca oricând.

„Niciodată nu este mai importantă valoarea brandului decât în momentele de criză, pentru că atunci clientul se întoarce cu faţa către brand. În momente mai lejere, el vrea să încerce lucruri diferite, lucruri noi, dar în momentul când apare o criză ştie ce va obţine pentru produs, ştie promisiunea de valoare. Astfel, este foarte important pentru fiecare să-şi crească brandul pas cu pas, milimetru cu milimetru, aceasta este o parte din succes“, afirma anterior Cătălin Mahu, fondatorul lanţului de restaurante La Mama.

Altfel spus, brandurile sunt un refugiu pentru consumator în vremurile dificile, aşa că e important să investiţi în ele!

 

Află mai multe
Parteneri oficiali
Parteneri oficiali