Conferinţe
  Meniu
Parteneri oficiali
PARTENER PARTENER PARTENER PRINCIPAL PARTNER PARTENER PARTENER PARTENER PARTENER PARTENER
Share event
DESPRE EVENIMENT

În urmă cu mai bine de trei decenii, Faringosept era prima opţiune pentru durerile în gât, iar Eugenia devenea alegerea logică atunci când pofta de dulciuri era prea mare. Iar pe masă, sticlele de apă minerală erau Borsec şi erau, invariabil, sticle de sticlă.

Anii au trecut, iar Faringosept a fost înlocuit cu Strepsils, Eugenia a “devenit" nu de puţine ori ciocolată Mars, iar brandurile străine precum Zara sau H&M şi-au făcut tot mai des loc în şifonier, înlocuind cămăşile Braiconf sau pantofii Guban.

Perioada 2005-2008, ce a cuprins anii de boom ai economiei autohtone, a fost totodată perioada în care mărcile străine şi-au trăit anii de glorie în România.

  A venit apoi criza şi, odată cu ea, comportamentul de consum s-a schimbat, iar asta nu doar pentru că românii au devenit mai atenţi la modul în care îşi cheltuie banii, ci şi pentru că a renăscut treptat un soi de patriotism care până atunci fusese adormit.

  În primii ani ai capitalismului, brandurile locale au intrat într-un con de umbră, iar tot ce purta pecetea străinătăţii era preferat şi pus în coşul de consum.

Ultimul deceniu a adus însă o schimbare: "made in România" a căpătat valenţe pozitive într-o perioadă în care s-a trezit nostalgia după gustul de altădată.

  Astfel, mărci locale cu istorie precum Timişoreana, Borsec, Rom, Arctic sau Gerovital sunt cele care creează o punte cu trecutul, fără a ignora prezentul şi preferinţele consumatorului de astăzi. Iar alături de ele, economiei “made in Romania" i se alătură alte sute, chiar mii de mărci create în ultimii 30 de ani, care vin să ducă mai departe tradiţia brandingului românesc.

  Dar, după aceste mai bine de trei decenii de capitalism autohton, a venit momentul pentru ca “made in Romania” să insemne ceva într-o geografie mai amplă. A venit momentul ca brandurile autohtone să încerce să cucerească şi alte pieţe, şi alţi consumatorii.

  Cine a făcut deja pasul? Cine se pregăteşte? Cine e încă temător? Ce s-a întâmplat deja? Ce ar trebui să se întâmple? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să găsim răspuns în cadrul ediţiei din acest an a Conferinţei Branduri Româneşti.

 

Află mai multe
Parteneri oficiali
Parteneri oficiali