Alex şi-a început cariera la Deloitte în 1997, unde a venit direct de pe băncile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, lucrând atât în biroul din Bucureşti, cât şi în cel din Paris al companiei. De-a lungul timpului, el a avut mai multe poziţii de conducere, inclusiv cea de partener coordonator al practicii de Servicii fiscale şi juridice Deloitte timp de patru ani. Un expert recunoscut în domeniile M&A şi imobiliar, Alex este apreciat pentru stilul de leadership colaborativ şi pentru parteneriatele pe termen lung cu clienţii.
-
Country Managing Partner, Deloitte România şi Moldova
-
Deputy CEO, Concelex
Cu peste 20 de ani de experienţă în industria construcţiilor şi o viziune inspirată de tradiţia unei familii dedicate acestui domeniu, Cătălin Vişan este unul dintre liderii care contribuie la transformarea proiectelor în poveşti de succes. În calitate de Director General Adjunct al CONCELEX, el sprijină eforturile echipei în poziţionarea organizaţiei drept un reper al sectorului, prin oferirea de soluţii integrate şi promovarea sustenabilităţii.
Printr-un stil pragmatic, orientat către rezultate şi o viziune strategică clar definită, Cătălin motivează şi inspiră oamenii cu care colaborează, susţinând dezvoltarea lor profesională şi implicarea activă în atingerea obiectivelor comune, consolidând astfel încrederea partenerilor în proiectele derulate.
-
CEO, Penny Romania
Daniel Gross este cel mai vechi director general din retail în România. În prezent este responsabil, împreună cu Raffaele Balestra (CFO) şi Marek Dolezal (COO), de întreaga activitate PENNY în România - de la strategia de business şi planul de expansiune, până la întâmpinarea nevoilor clienţilor. Toţi cei peste 6.500 de angajaţi care fac parte din echipa PENNY, precum şi cei peste 600 de parteneri şi furnizori sunt principala sa preocupare şi responsabilitate.
Daniel Gross coordonează direct departamentele de Vânzări, Expansiune, Construcţii, Marketing, Comunicare Corporativă, Strategie şi PMO, Comerţ Digital. Împreună cu echipa a reuşit să crească reţeaua PENNY până la 339 de magazine, 4 centre logistice, dar şi să pună bazele unei noi abordări a companiei din perspectiva de angajator, care a adus la obţinerea titlului de Top Employer 2023 pentru al doilea an consecutiv.
-
Director General, Transavia
Dr. ing. Ioan Popa, Preşedinte şi Fondator al companiei TRANSAVIA, este un lider vizionar care a consolidat poziţia companiei ca principal jucător pe piaţa cărnii de pui din România. Sub conducerea sa, pe parcursul celor 34 de ani de la înfiinţare, TRANSAVIA a înregistrat o creştere constantă a veniturilor şi a profitabilităţii, cu o cifră de afaceri ce a depăşit 1 miliard de lei. Pe lângă faptul că este un lider solid pe piaţa locală de mulţi ani, compania exportă aproximativ 30% din producţie în ţări din Europa şi Africa, contribuind astfel la imaginea pozitivă a României pe pieţele internaţionale şi demonstrând competitivitatea produselor sale la nivel global.
Prin viziunea sa strategică, Ioan Popa a promovat întotdeauna excelenţa operaţională, inovaţia şi sustenabilitatea, iar o dovadă clară a acestui angajament este faptul că TRANSAVIA a fost prima companie din sector care, încă din 2019, a început să publice Rapoarte de Sustenabilitate conforme standardelor internaţionale GRI.
Sub leadershipul său, TRANSAVIA a impus noi standarde în industrie, atât în ceea ce priveşte siguranţa şi calitatea produselor, cât şi în materie de sustenabilitate şi eficienţă operaţională. Prin aplicarea unor procese riguroase de control al calităţii, tehnologii avansate şi practici responsabile, compania a devenit un model de referinţă în domeniul agroalimentar, stabilind noi repere pentru întreaga piaţă.
-
partener, Filip & Company
.
-
director general, De'Longhi Group
Sunt la Cluj din 2019, Director General al Delonghi Group in Romania.
Cu o echipa de aproape 4000 de angajati si un portofoliu dinamic de masini automate de cafea, echipamente Braun de mic dejun, Delonghi a confirmat, in cei 12 ani de activitate in Romania, ca este un lider dinamic si inovator pe o piata extrem de competitiva. Cea mai frumoasa dovada a acestui parcurs robust este dezvoltarea din ultimii 3-4 ani, cand uzinei din Jucu-Cluj i s-au alaturat cea din Salonta-Bihor in 2020 si cea din Satu Mare in 2022.
Sunt inginer chimist, manager cu experienta internationala in domeniul industrial, in mai multe companii multinationale de inalta performanta si nivel tehnic.
Am lucrat peste 18 ani in automotive, in compania Michelin, cu misiuni in diferite colturi ale lumii - Franta, Ungaria, China, Serbia, SUA, Mexic, dar lucrul de care sunt mandra tare este fabrica minunat de frumoasa pe care am construit-o in India, la Chennai.
Cand incepeti ziua cu o ceasca de cafea buna, eu sunt fericita, ca, ca am facut dimineata un pic mai frumoasa frumoasa in viata voastra.
Cu drag va salut de la Cluj!
-
CEO, Mobexpert
Cu o experienţă de peste 20 de ani în retail şi 17 ani în management, Adelina a preluat direcţia executivă a grupului Mobexpert în februarie 2020 cu câteva zile înainte de declanşarea pandemiei în România. Cu toate acestea nu doar a reuşit, împreună cu echipa de management, să găsească rezolvări numeroaselor provocări ci şi să menţină cifra de afaceri a grupului la nivelul anului precedent.
Mobexpert este o companie vertical integrată, care realizează pe plan local întregul proces, de la designul şi proiectarea produselor, producţia în fabricile Mobexpert şi până la vânzarea de mobilier şi decoraţiuni în magazinele fizice proprii şi în magazinul online.
Ca parte a formării academice, Adelina este absolventă a programului EMBA de la IEDC Bled School of Management, Slovenia, în anul 2016. Adelina spune că persoana care a inspirat-o dintotdeauna este soţul său, cel care a sprijinit-o de-a lungul timpului în proiectele sale. Una dintre pasiunile ei este tenisul, pe care îl practică de patru ori pe săptămâna împreună cu soţul ei.
-
deputy CEO, Scandia
Pe parcursul unei cariere de aproape 30 de ani, Andrei a activat in aproape toate tipurile de organizatii, de la mici companii romanesti, la mari companii romanesti si, pentru majoritatea carierei, in mari corporatii globale..Andrei s-a numarat printre primii expatriati romani cand, in 2001, a fost promovat pentru o pozitie financiara regionala in Orientul Mijlociu, in cadrul unei mari corporatii multi-nationale.Incepand cu Septembrie 2024, Andrei s-a alaturat Grupului Scandia Food in calitate de Deputy CEO. -
CEO, HEINEKEN România
Thibaut Boidin este Managing Director al HEINEKEN România din septembrie 2023, unde şi-a propus să continue dezvoltarea businessul HEINEKEN, cu obiectivul de a deveni liderul pieţei locale de bere. Executivul coordonează strategia EverGreen în România, cu o abordare centrată pe consumatori şi clienţi, şi acordând o atenţie deosebită sustenabilităţii, digitalizării şi dezvoltării angajaţilor HEINEKEN România.
Acesta s-a alăturat echipei din România după ce anterior a ocupat funcţia de Chief Transformation Officer în cadrul HEINEKEN Europa. Anterior, Thibaut a făcut parte din HEINEKEN Franţa în 2017, unde a fost Deputy General Manager la France Boissons. În acest rol, a coordonat un efort de transformare ambiţios al HEINEKEN Franţa şi a generat creşterea businessului, îmbunătăţind, totodată, nivelul de satisfacţie al clienţilor.
-
CEO, OSCAR Downstream
.
-
director general, Gebrüder Weiss
Viorel Leca este Director General al Gebrüder Weiss România, filiala din România a unei afaceri globale de familie cu sediul în Austria în domeniul transportului de mărfuri şi logisticii. A preluat această poziţie în mai 2007. Şi-a început cariera în domeniul logisticii şi expediţiei la Henkel, ocupând diverse poziţii, inclusiv cea de director de logistică. Viorel Leca a absolvit Relaţii Economice Internaţionale la Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) şi şi-a obţinut Executive MBA la WU Executive Academy din Viena. Din iulie 2005 până în 2008, Viorel Leca a fost preşedintele ARILOG - Asociaţia Română de Logistică, membru al European Logistic Association.
-
co-fondator, Bridge to Information
Expert în reporting şi analiză financiară cu peste 25 de ani de experienţă, Liviu Sav este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Cluj şi membru ACCA din 2007.
A acumulat experienţă variată în domeniul financiar şi bancar, concentrându-se pe analiza şi interpretarea informaţiei contabile. În ultimii 5 ani, a dezvoltat sisteme de analiză financiară şi decision-making utilizate de Ziarul Financiar şi de lideri din mediul de afaceri românesc.
Antreprenor din 2006, co-fondator al BRIDGE-to-INFORMATION, el este şi membru fondator al Asociaţiei IMM Club, dedicată promovării şi susţinerii antreprenoriatului românesc. În calitate de moderator al seriei de evenimente "Secretele Antreprenorului de Succes", contribuie activ la crearea unui ecosistem de business sustenabil în România
-
Managing Director, Golin
Profesionist în PR, cu peste 20 de ani de experienţă, Cristina Butunoi este Executive Director la Golin. Cu o experienţă solidă în comunicarea corporate şi consumer, comunicarea de criză, cu autorităţile şi sectorul non-profit, Cristina a gestionat clienţi din domenii precum energie, banking, industrie, retail, real estate, IT, farma şi FMCG. De-a lungul carierei, a coordonat campanii care au fost premiate în cele mai importante festivaluri locale din industrie.
-
Head of Data, Path, parte a Lowe Group
Roxana este Head of Path, Lowe Group, cu aproape 20 de ani de experienţă în principalele institute locale de cercetare şi în companii, unde a condus echipe de cercetători cu expertiză în metodologii calitative şi cantitative. În rolul său actual, Roxana sprijină activităţile strategice bazate pe date, monitorizând cele mai noi şi relevante tendinţe de consum şi cumpărături de pe piaţă. Prin valorificarea insight-urilor oferite de date, ea permite agenţiilor grupului să ia decizii informate şi să îmbunătăţească eficienţa şi relevanţa campaniilor de marketing.
-
General Manager, Zentiva Romania & Moldova
Simona Cocoş este directorul general al Zentiva, unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România. A absolvit Facultatea de Chimie, specialitatea inginerie chimică, şi deţine un MBA în management şi strategie. Activează în domeniul farma din 1995, perioadă pe parcursul căreia a deţinut diverse funcţii în vânzări şi marketing, precum şi poziţii regionale în cadrul Zentiva. Din 2017 este director general al Zentiva România şi Moldova.
-
Director de Comunicare şi PR, Valvis Holding
.
-
Deputy CEO & Head of Wholesale Banking, ING Bank Romania
Din luna mertie 2025, Raluca Ţintoiu s-a alăturat echipei ING Bank România în calitate de Head of Wholesale Banking şi membră a Comitetului Executiv.
Ea are experienţă de peste două decenii în sectorul bancar, de investiţii, pieţe de capital şi de asigurări, cu accent pe zonele provocatoare de fuziuni, achiziţii şi finanţe structurate. Ea are un istoric de succes în conducerea unor proiecte complexe, precum şi în construirea şi coordonarea unor echipe puternice, la nivel local şi internaţional.
Aceasta şi-a început cariera în anul 1998 chiar în cadrul ING Bank, ca Management Trainee. A avut o evoluţie ascendentă în echipa de Corporate Finance şi de Finanţări Structurate în ING Bank, atât în România, cât şi în Marea Britanie.
-
fondator, Bere Griviţa
.