Carmen Dumitrache este un profesionist în aria resurselor umane, având o experienţă de peste 25 de ani, dobândită în funcţii de conducere ocupate în industrii precum telecomunicaţii, tehnologie şi IT, consultanţă şi outsourcing, sănătate, organizaţii non-guvernamentale, atât în România cât şi în străinătate. În cadrul Telekom Romania, ea aduce o expertiză valoroasă în ceea ce priveşte managementul proiectelor şi al echipelor internaţionale şi coordonează activităţile de resurse umane, procesele de transformare organizaţională, proiecte de tip “cultural change” şi programe de well-being pentru angajaţi. Carmen promovează cu succes digitalizarea proceselor şi agile way of working în propriul departament şi în organizaţie.
Licenţiată în medicină la Universitatea “Carol Davila” din Bucureşti, Carmen Dumitrache deţine un MBA Româno-Canadian în marketing şi, în prezent, urmează cursurile pentru Executive Master in Change la INSEAD.