ZF Health&Pharma Summit 2025, a 14-a ediţie, care adună la acelaşi loc timp de două zile reprezentanţii celor mai importante instituţii şi companii din domeniul medical şi farmaceutic, propune anul acesta o dezbatere care să răspundă la întrebarea: a deviat sistemul de sănătate de la structura lui iniţială?  Mai funcţionează piramida sănătăţii care să ofere eficienţă şi stabilitate sistemului: Medicul de familie, Medicul specialist, Spital?

La 26 de ani de la înfiinţarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi la aproape 20 de ani de când avem legea reformei în sănătate, este necesară o reevaluare a sistemului medical din România.

De la ce trebuia să fie o piramidă în care baza să fie medicina de familie, iar nivelul următor medicii specialişti din ambulatoriu, care să trieze pacienţii, medicina din România s-a mutat în spitale. Sălile de gardă ale spitalelor s-au transformat în ultimii ani în punctul de întâlnire pentru pacienţi, indiferent dacă problemele lor medicale sunt sau nu urgenţe, iar costurile de tratament cresc exponenţial.

În plus, în lipsa unui sistem coerent în care accesul la medic să fie simplu, unde bolile să fie tratate timpuriu cu ajutorul medicului de familie şi al medicului specialist, oamenii ajung târziu să constate că au probleme serioase de sănătate.

Descoperite din timp, pot fi tratate cu un cost mai redus. Realitatea arată însă că statul a ajuns să deconteze tratamentele scumpe, programe naţionale, iar prevenţia nu există. Prevenţia este mai mult de o consultaţie ocazională la medic, înseamnă şi depistarea din timp, prin accesul la analize decontate, la screening, dar şi la tratamente, vaccinuri.

Rezultatul este că în toate statisticile legate de mortalitate, decese sau mortalitate pe boli prevenibile România a urcat în topuri.

Pe de alta parte, în ultimii ani, suma care a intrat la bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) din contribuţiile sociale de sănătate ale asiguraţilor a crescut până la 77 miliarde de lei anul acesta, arată datele publice, dublu în şapte ani.

La această sumă se adaugă şi bugetul ministerului Sănătăţii care are 28 mld. lei în 2025, dar şi sumele pe care autorităţile locale le bugetează anual pentru spitalele din subordine.

Cea mai mare parte a  bugetului Casei vine practic din contribuţiile asiguraţilor. Din aceşti bani se decontează serviciile medicale primite de pacienţi în ambulatoriu şi în spitale. Iar în restul anului 2025 statul se aşteaptă să mai ia în plus 1,7 mld. lei din contribuţiile pensionarilor cu venituri de peste 3.000 lei lunar şi a altor categorii exceptate până acum, în încercarea de a aduce bani la buget.

Între timp, medicii de familie sunt o categorie de personal tot mai rar întâlnită în zonele izolate ale ţării. Din datele de la Colegiul Medicilor din România, sunt 175 de localităţi complet lipsite de medic de familie sau de un punct de lucru.

Potrivit Institutului Naţional de Sta¬tistică, avem 370 de ambulatorii integra¬te spitalelor publice, acolo unde medicii au program de lucru şi oferă consultaţii în baza biletului de trimitere. Ieşind din statistici, multe dintre aceste ambulatorii nu sunt funcţionale. În plus, nici aparatura existentă în ele nu ţine pasul.

Iar spitalele şi profesioniştii din medicină se bazează de asemenea pe medicamente pentru a trata pacienţii. Totuşi, accesul pacienţilor la medicamente noi este limitat, iar în zona producţiei locale de medicamente, deşi există proiecte de investiţii, România încă se bazează pe importuri.

Şi în ceea ce priveşte accesul la medicamente am putea avea o structură bazată pe accesibilitate, de la medicamente de bază – generice, pe care pacienţii să le găsească în farmacii cu prescripţie de la medicul de familie sau specialistul din ambulator, până la medicamente inovatoare şi terapii de ultimă generaţie în spitale.

Astăzi, bugetul cheltuit pe medicamentele scumpe se adresează câtorva zeci de mii de pacienţi, în vreme ce în farmacii oamenii nu mai găsesc medicamente ieftine, pentru boli cronice.

De asemenea, medicamentele inovative ajung mai greu în România în comparaţie cu alte ţări din regiune, în contextul în care din 173 de medicamente noi aprobate la nivel european în perioada 2020-2023, doar 33 au fost introduse şi în România. În comparaţie, Polonia a avut un număr dublu de medicamente, iar pacienţii cehi s-au putut trata cu peste 100 de medicamente dintre cele noi.

La a 14-a ediţie a ZF Health&Pharma Summit căutăm răspunsul la întrebarea: ce se poate îmbunătăţi în structura actului de sănătate din România pentru a avea mai puţini pacienţi în spitale şi o triere mao buna în cabinetele medicilor de familie şi în ambulatorii funcţionale? Cum facem să ne însănătoşim fără să ajungem la spital?