Anul agenţilor AI: cine îi foloseşte în România şi cu ce rezultate?
EDIŢIA A VIII-A
Ce rezultate concrete au companiile româneşti care au trecut de la experiment la operaţiuni? Unde lucrează deja agenţii AI - şi cine răspunde pentru deciziile lor? Cât costă, de fapt, rularea AI la scară şi cine ţine evidenţa facturii? Şi poate industria IT românească să transforme valul AI din presiune pe modelul de servicii în produse proprii?
Întrebarea din jurul inteligenţei artificiale s-a schimbat în 2026: nu mai este „ce poate face", ci „ce livrează". La nivel global, 88% dintre organizaţii folosesc AI în cel puţin o funcţie de business, dar doar o treime au reuşit să treacă dincolo de faza de pilot - un decalaj pe care McKinsey îl descrie drept o problemă de leadership şi de model operaţional, nu de tehnologie.
Ponderea companiilor care au integrat agenţi AI în operaţiuni a urcat într-un singur an de la 11% la 42%, potrivit KPMG, iar Gartner estimează că, până la finalul lui 2026, 40% din aplicaţiile enterprise vor îngloba agenţi AI pe sarcini specifice, faţă de sub 5% în 2025. Gartner avertizează însă că peste 40% dintre proiectele de AI agentic riscă să fie anulate până în 2027, pe fondul costurilor şi al valorii de business neclare.
În România subiectul este unul care ar trebui abordat cu prioritate. Industria IT generează aproximativ 8% din PIB şi are circa 250.000 de specialişti, potrivit ANIS, însă doar 5,2% dintre companiile locale cu peste 10 angajaţi foloseau tehnologii AI în 2025 - ultimul loc în Uniunea Europeană, faţă de o medie de 20,0% şi de 42,0% în Danemarca (Eurostat). Cheltuiala de cercetare-dezvoltare, de 0,46% din PIB, este cea mai mică din UE (Eurostat, 2024).
În acelaşi timp, European Innovation Scoreboard 2026 arată că România, deşi rămâne în grupa „Emerging Innovators", a înregistrat unele dintre cele mai mari salturi din Europa pe dimensiunea digitalizării (+47,9 puncte procentuale) şi pe investiţiile în tehnologia informaţiei (+25,1 puncte).
Miza închiderii acestui decalaj este una importantă. OECD estimează câştiguri de productivitate de circa 40% în activităţile de scriere şi de 56% în programare pentru utilizatorii de AI generativ, iar 88% dintre executivii intervievaţi de PwC îşi majorează bugetele AI în următoarele 12 luni tocmai datorită agenţilor.
Diferenţa dintre companiile care obţin aceste câştiguri şi cele care rămân la demo-uri ţine de redesenarea proceselor, de disciplina datelor şi de controlul costurilor: doar 26% dintre organizaţii au vizibilitate în timp real asupra costurilor de operare ale sistemelor AI, potrivit KPMG.
Cea de-a VIII-a ediţie a ZF Hi-Tech Innovation Summit mută discuţia de la „realitate vs. promisiuni" la proba producţiei. Conferinţa reuneşte companii care au dus efectiv AI în operaţiuni - din banking, retail, industrie şi servicii - alături de furnizorii de tehnologie, integratorii, consultanţii şi autorităţi, pentru a răspunde la întrebarea anului: ce produce deja valoare măsurabilă în companiile din România şi ce desparte un proiect pilot de producţie?























